I should love myself better. What does it mean to love yourself ? How do you deal with all the bad things that happen in your life, how not to hate yourself when you feel like a failure? What is self esteem? To respect yourself ,before you respect others or just to respect yourself so others can respect you ?
Why do I hate myself so much? I just feel numb, I don’t have the power to go on, but I still do it. I get up of bed, I fake a smile, I go to back to bed feeling as empty as I was before.
How do you stop the tears when all you want is to cry your soul out ? How can you love someone when you can’t even love yourself ?
Same questions all over again are going through my head especially during the night. I wonder about things…but I still have no answer to this.
Fiecare om are un asa numit, ,,copac al vietii”. Eu sunt de parere ca destinele oamenilor sunt legate prin asa numite ,,ate rosii, negre sau albe” ,iar crengile copacului sunt deciziile in viata. Un copac trebuie sa aiba o radacina puternica si ramificata si un trunchi gros. Frunzele reperezinta si ramificatiile si bucuriile ce vor urma , au fost, iar daca una se vestejeste alta ii va lua locul.
Aveam 17 ani ,aproape majora. Indragostita de un nemernic , intr-un anturaj dubios care mereu ma îndemna sa fac numai tâmpenii.
Beam ,combinam pastile cu alcool, stiu ca am gresit,dar problemele financiare si din familie m-au facut sa fac numai alegeri proaste in viata.
Am avut si prieteni sau prietene adevarate dar m-au lasat la greu . Stiu ca i-am dezamagit ,dar nu prea ma mai intereseaza parerea lor.
Eu ,la aproape 25 de ani, destul de matura cat sa realizez unele lucruri nu știu daca voi trece vreodata peste acel…viol.
Da ,sunt indragostita, da poate ca sunt puternica, dar e ceva care inca ma macina…acea noapte pe care nu o voi uita cate zile am. Am inteles din greu,dupa multe palme pe care mi le-am luat de la viata ,dar vreau sa evoluez. Imi doresc din tot sufletul sa fie bine in sfârșit…
Inca am probleme de a zice NU unor oameni care incearca sa ma influenteze in rau, dar majoritatea îmi vor binele, sau asa incerc sa cred. O sa fiu mai atenta in trierea oamenilor care vor sa fie in viata mea.
Every person wears a mask everyday. Fie ca este la munca, fie ca este acasa, societatea te obliga , ei te vor manca de viu, daca nu porti o anumita masca , in fiecare zi ar fi bine sa porti o armura care sa te proetejezi de pericolele ce urmeaza. Daca esti considerat slab , veriga slaba poti pierde tot.
Posibilitatea de a nu purta aceasta masca , probabil lumea ar fi mai fericita , eu as fi mai fericita.Pentru ca aceasta protectie este insasi natura mea, sunt bipolara, deci am tendinta sa fiu duplicitara, acest lucru am invatat din greu sa-l controlez.
Concluzia la cara am ajuns este ca aceasta boala nu este neaparat ceva rau ci mai degraba un mecanism de autoaparare pe care corpul meu l-a dezvoltat. Masca pe care o port zilnic a devenit, incet , incet fata mea adevarata. Atunci cand imi arat partea sensibila doar persoanele care ma cunosc de foarte mult timp isi dau seama cand glumesc si cand sunt serioasa.
Nu vreau sa insinuez ca as fi falsa, sunt doar o persoana asumata , regret unele decizii pe care le-am luat ,dar stiu ca trebuie sa merg inainte, la fel cum mi s-a mai spus , sa las trecutul acolo unde ramane si sa zambesc mai mult cu adevarat.
Copilaria mea a fost dificila.. parintii mei , nu aveau prea multi bani ca sa ma creasca si m-au dat la bunicii din partea tatalui de la Craiova. Acesti bunici erau cam… rai si nemernici ,mai ales mama tatalui , dar ma iubeau cum credeau ei ca e mai bine. Bunica din partea tatalui a murit, Dumnezeu s-o ierte.
Vacantele de vara le petreceam la buna, mama mamei mele la tara impreuna cu fratele meu . Atunci ma simteam cel mai bine, relaxata
La 6 ani mami era sa moara,a avut cancer ,dar si-a revenit destul de greu.Doctorii i-au gresit operatia la Bucuresti
La 8-9 ani am fost pt prima data la psiholog si psihiatru. Atunci mi s-a spus, sau mai bine zis parintilor ca as avea tulburare afectiva bipolara si un simt al empatiei extrem de bine dezvoltat
La 13 ani am fost abandonata de prietenele mele cele mai bune si datorita insomniei (care a fost de cateva zile,nu imi aduc aminte exact de cate zile) mi-a debutat boala
La 17 ani am renuntat la medicamente, influentata de un anturaj dubios si am inceput sa beau si sa iau unele medicamente cu alcool. In prima faza nu mai luam nici un medicament si eram in sevraj. Eram in sevraj.Eram indragostita de un idiot. Am ranit sentimentele familiei mele,mai ales ale fratelui meu mai mare si era sa mor de cateva ori.Mama mea fiind asistenta la ambulanta m-a salvat de multe ori de la moarte…
Eram intr-un episod maniacal, decizia mea si a parintilor mei a fost sa repet clasa a11a. Adevarul este ca m-a durut foarte mult.
La 19 ani in iarna ,fenomenul de bullying din liceu ,arpoape de examenul de BAC am decis sa iau un pumn de medicamente, REGRET ca am facut asta.
20 de ani, plecarea la TM la facultate pt prima data , singura intr-un oras strain. Tatal meu lucreaza in Arad , la fabrica de vagoane dar de multe ori nu aveam curajul sa vorbesc multe cu el,doar pt ca imi era rusine. Tati este cel mai bun om din lume,foarte intelegator, pana il enervezi.
D. , prietenul meu cel mai bun m-a ajutat sa trec peste o trauma majora, la 17 ani virigna fiind am fost violata. Dupa 3 ani am reusit sa vorbesc cu mama despre asta iar in iarna am decis sa merg la BV la el , inainte a venit acesta la Arad si ne-am revazut dupa foarte multi ani.A fost pt prima data cand am simtit ca iubesc….
La Arad,nu imi gaseam locul, cariera mi se parea extrem de grea si nu mi se potrivea, nu ma vedeam sa lucrez intr-o fabrica, asa ca la 23 de ani, am fugit la Bucuresti, am decis sa ii pun pe parintii mei in fata faptului implinit, mai ales pe tata care nu ar fi inteles niciodata de ce nu as alege un drum deja batatorit dar eu am inteles situatia mai bine,nu as fi vrut niciodata sa fiu in umbra lui. Stiam ca are multi dusmani in acea fabrica asa ca am decis sa fac o schimbare de cariera .Speram ca o sa fie mai bine macar in viata mea… agitata.
Iarna de la 24 de ani… m-am indragostit de R. actor din Bucuresti si am ramas…dupa aceea am ramas…am pierdut copilul,dar sanatatea mea fizica a ramas intacta.
Aproape 25 de ani ,am in sfarsit speranta si curaj ca lucrurile se vor schimba, ca ma voi schimba cu ajutorul oferit.
Am iubit ,am pierdut , poate voi iubi din nou, mergem inainte! Rabdarea si ceva imi lipseste… pe depin
Puterea familiei mele, este cea mai importanta pentru mine Iubesc , pierd dar realizez cu ce gresesc.
Sunt constienta ca traumele trec m cu rabdare, iubire si multa tarie de caracter!
This time I won’t let the past define me!
Genetica cam ciudata ,stiu ca oricum as fi avut aceasta boala, dar cateodata alegerile pe care le fac in viata sunt iresponsabile.Sunt o persoana asumata si imi respect foarte mult familia chit ca ii mai supar cateodata.
Astazi este ziua de nastere a verisoarei mele primare. Acum 6 luni ea m-a ajutat si m-a scos dintr-un episod mixt. Este psiholog in Anglia si lucreaza la un spital. Cand eram mica , nu stiam cum sa gestionez situatia din familie cu bunicii mei din partea tatalui, dar crescand am realizat ca ea este foarte draguta si de treaba.O iubesc din suflet, asa am iubit-o si inainte, dar nu stiam cum sa imi gestionez starile. Astazi ma simt curajoasa ,pot vorbi despre traume mai usor si imi este mai bine. Iau exemplul ei si a prietenului meu cel mai bun D.
Sunt de parere ca faptul ca am realizat ca trebuie sa ma iubesc intai pe mine si apoi pe ceilalti este o dovada mai mare si mai de maturitate ca tin la persoanele din jurul meu , mult mai important decat sa ma duc „self-destructive” mode si sa fac numai prostii…
I have a weird way in dealing with things, I miss my grandma , that’s all :(.
I can’t talk about it, but it makes me go crazy…I loved her and I don’t know what the fuck am I doing with my life.I don’t get like this most of the times, it’s a way too hard for everyone right now.Pain will pass but being there for the person you love it’s a sign of respect! I just want to break things ,it’s because of a mixt episode. Mixt feelings make me snap literally.
I don’t want to but I feel distractedd, I miss her badly… I know it’s not a the to talk about it, but…
Am iubit-o pe bunica foarte mult, a fost din partea mamei …
Ma doare inca dar sunt puternica pentru mine si pt toti din viata mea
Let’s start from the beggining shall we? It’s been a while since I posted, so I will explain the reasons now
I just had an emotional crysis. I started crying like a baby, I’m feeling numb right now . I don’t feel like gaming I just want to talk to someone. Basically my grandma is dying , she has cancer and she also had a stroke, heart failure, kidney failure and all the things that are going on in my life are so bad .All the worse thoughts came true… Atleast,I’m not suicidal anymore and I don’t have any dark thoughts. I think I’ll draw something and I don’t feel like gaming ,I’m sorry … I keep apologizing for some reason and I forget things. I think I’m having a mixt episode (manic and depressive). Such a long and tiring day. I can’t do anything to improve my curent situation , I just have to live on and hope for the best…
I feel like everything is falling on my head , I feel like I’m about to explode and when I do, I’m going to be hospitalized again and I wanna feel better, I wanna get better.Why is this all happeing to me ? I can’t seem to find an explanation but to be honest maybe that’s how I’s meant to be.
Wanna know the worst part? The worst part is I don’t have the guy I like heside me right now.I’m in the mountains now , at Sinaia and I keep writing , I can’t stop, I cry and write.I feel so sad and I’m smoking cigarette after cigarette hoping thingst will eventually be okay.
And I’m fighting so hard to come out of the dark
Trying to turn off the night
Finally let in the light
Trying to make my misery just a piece of my history
Începe un an nou, yay, ce fericire, am mai supraviețuit un an… Încă unul cu tristețe, depresie, agitație,euforie doar stările normale cu care se confrunta un bipolar. Da, sufar de tulburare afectiva bipolara, iar de vreo doua săptămâni simt ca se apropie o criza, un episod, care sper sa nu fie chiar atât de rău, dar din nefericire cred ca tratamentul pe care îl iau nu își mai fzce efectul.
Ce este cel mai trist este ca deși știi ca se apropie ceva, nu poți face nimic sa previ, poate doar sa mărești dozele de medicamente cum îți zice doctorul, lucru pe care îl urăsc, infinitele pastile care ma fac sa ma simt ca o leguma.
Ce este cel mai urat în situația mea, este ca iau acest tratament de vreo 4 ani, și am un presentiment ca trebuie schimbate cu altceva mai puternic, cel puțin pastilele ăstea nu ma făceau chiar asa leguma…
Și sa revenim la motivul pt care am început sa scriu iar, aseară, în noaptea de 31 ma gândeam serios ca nu mai are rost sa continui, voiam sa renunț. Am vrut sa imi tai venele. Dar ce sa vezi, eram și cam beata ca să fiu sincera, asa ca m-am gândit sa aștept pana de dimineață, măcar sa fiu trează când fac acest gest.
Sau poate am fost doar lașă? Imi este frica de durere, dar dacă ar fi sa mai fac încă o supradoza ar fi posibil sa nu mor și as rămâne doar cu disfunctii renale și hepatice, asa ca voi prefera cuțitul. Cred ca o sa încep sa ma tai iarăși, măcar nu o sa mai simt atâta durere ca cea pe care o am în suflet acum.
Ce m-a adus în stadiul ăsta? Bună întrebare. Poate faptul ca nu ma simt fericita. De fapt, ce este fericirea? Sunt blocata în trecut, nu pot sa trec peste unele lucruri, traumele care apar și coșmarurile, poate și de asta îmi este frica sa dorm. Nu mai vreau sa visez urat, măcar în noaptea dintre ani nu am fost chinuita de acești demoni. În ultimul timp visez numai acea noapte de acum 5 ani când am fost violata, iar în coșmar nici măcar nu pot sa fug cum am făcut în realitate. Am ajuns la concluzia ca mai bine muream la acea tentiva pe care am avut-o… De ce sa trăiesc într-o tristețe și chin infinit?
A trecut ceva timp de cand am scris aici… De obicei folosesc acest blog pentru a scrie de fiecare data cand ma apasa ceva sau cand ma simt trista… De data aceasta scriu pentru ca imi este frica, vreau sa incep alta facultate, la Bucuresti , Automatizari si Calculatoare si imi este frica de schimbare.
Aceeasi problema pe care o am de ceva timp , dar de data asta trebuie sa ma adaptez la situatia aceasta pentru ca in facultatea in care sunt acum nu ma regasesc. Asa ca , trebuie sa imi fac curaj si sa merg inainte. M-am inscris la un curs online de web development si sper sa fie bine , am inceput un nou capitol speram mai bun ^^.
Bipolar♥Heart 